Am vazut doua spectacole din examenul de licenta al Promotiei 2007 de la Departamentul de Teatru din cadrul Universitatii din Craiova: "Patima rosie" de Mihail Sorbul si "Mady- Baby.edu" de Geanina Carbunariu.
Piesa lui Sorbul s-a jucat in doua distributii, doar personajul Castris a fost interpretat de acelai actor.
"Patima rosie" s-a dovedit uluitor de actuala, o poveste de dragoste cu toate cate le include, in culorii puternice si cu actori expresivi, de la Denisa Vlad pana la Dan Andrei.
Piesa Geaninei Carbunariu a insemnat mai ales revelatia Clarei Vulpe si a colegelor sale in scenele adolescentine. O adevarata incantare.
Aceiasi actori, proaspat absolventi, au fost apoi prezenti intr-un spectacol de teatru-dans intitulat "80% apa", in jurul artezienei muzicale din Craiova. Spectacol realizat de Fundatia "I.S. Dragulescu" sub conducerea lui Vlad Dragulescu.
Despre promotia 2007 a scris Corina Barbuica in "Supliment de cultura"-Editia de Oltenia:
"Zece. Cu felicitari", Nr. 134, 30 Iunie-06 Iulie 2007
http://www.supliment.polirom.ro/images/pdf/134_Oltenia.pdfdf/134_Oltenia.pdf Robert Tudor, Dan Andrei, Daniel Cerga, Vlad Dragulescu, Clara Vulpe, Daniela Serban, Denisa Vlad, Monica Ardeleanu, Laurentiu Nicu, Maria Calin
Clasa Prof. univ. dr. Remus Marginean si Conf. univ. dr. Smaragda Olteanu
Despre cum am vazut eu aceste spectacole puteti citi in continuare, articol aparut in revista "Mozaicul"
http://www.revista-mozaicul.ro/Am întrebat în stânga şi-n dreapta: "de ce nu avem pe scenă şi pe ecran poveşti de dragoste?" De ce din creaţia românească a acestui timp lipseşte comedia romantică? De ce nu avem un Richard Gere? Care este profilul de femeie frumoasă care să poarte un mesaj sentimental?
Adela Minae mi-a răspuns că, din păcate, cunoaşte o singură poveste de dragoste. În rest pustiu. Denisa Vlad, care împarte cu Adela rolul din cea mai recentă premieră a naţionalului craiovean, "Cântă maică-mea în far", mi-a vorbit despre schimbarea la faţă a simbolurilor romantice.
Şi totuşi eu mă încăpăţânez a crede în perenitatea romantismului. Adaptat desigur timpului pe care îl trăim. Ei bine, i-a fost dat promoţiei 2007 a Departamentului de Teatru din universitatea craioveană să ilustreze starea de azi a romantismului. Şi a făcut-o cu strălucire!
Este meritul lui Remus Mărgineanu şi a celorlalţi profesori care au ales două piese care nu doar că oferă prilejul aboslvenţilor de a-şi demonstra calităţile, dar sunt şi propuneri de anvergură pentru un teatru care se respectă.
Montarea cu "Patima roşie" a lui Mihail Sorbul este o revelaţie pentru orice spectator. Cine ar zice că piesa aceasta e scrisă în 1916 ?! Cu minime adaptări, ea se dovedeşte extrem de actuală, poate fi jucată ca şi cum acţiunea se petrece în zilele noastre. Profesorul Mărgineanu a ţinut să remarce că azi nu mai scandalizează pe nimeni dacă o tânără îşi află suport material, fie şi pentru anii de studii, la un amant. Poate da, poate nu. Poate am lăsat noi toţi impresia că nu ne pasă. Nedumerit că-i refuză cererea în căsătorie, Castriş îi cere o explicaţie Tofanei: "Nu vrei să fii soţia mea şi totuşi ai primit o situaţie inferioară, mai jignitoare chiar..." Vorbele astea sunt valabile şi azi.
În acelaşi timp trebuie să remarcăm cât de dezinvoltă putea fi o relaţie sentimentală şi acum o sută de ani. Trebuie să descoperim cum modernitatea noastră a început de mult. De tare demult. Tofana se justifică: "Ca prietenă nici o legătură trainică nu mă ţine lângă tine, pe când altfel... [...] Dragul meu, n-am câtuşi de puţin pofta să mă jertfesc ţie toată viaţa. E drept că mi-ar veni în ajutor divorţul, dar fiindcă ai fost bun cu mine, nu vreau să te fac de râsul lumii."
Interes, sentiment curat, dragoste, gelozie, vise şi destrămare de vise, toate astea sunt etern umane şi o poveste romantică incluzând aceste ingrediente e de actualitate oricând. Promoţia 2007 ne demonstrează că "Patima roşie" poate să figureze pe afişul oricărui teatru care se respectă. Teatrul românesc al primei jumătăţi de secol XX aşteaptă să fie reconsiderat şi mai ales jucat!. Sunt multe alte titluri care pot avea o nouă traiectorie strălucitoare de-acum înainte. "Patima roşie" a venit acum în două distribuţii. Fiecare cu o altă partitură, pe măsura trăsăturilor actorilor. Înainte de orice, jocul lor a fost o superbă demonstraţie că există încă romantism, că există încă dragoste. Şi nu neapărat pentru că aşa au fost replicile ci pentru că aşa au grăit chipurile lor, gesturile lor. Denisa Vlad este o felină care controlează scena, oferă nu doar graţie ci şi senzaţia de forţă nebănuită cu care o femeie delicată îşi urmăreşte interesul. Un interes al sufletului: "Vreau să fiu fericită şi-atâta tot! Asta vreau, şi-o vreau cu orice preţ, de-aş şti că-mi vând pălăria din cap şi ultimul dicţionar!"
Monica Ardeleanu impune o alternativă, femeia culorilor vitale, cu priviri deschise şi zâmbet cuceritor, dar care oricând poate ridica o barieră cu atât mai frustrantă cu cât e opusă speranţelor induse.
Denisa Vlad şi Monica Ardeleanu sunt actriţele care pot convinge orice sceptic de azi despre perenitatea dragostei cu toate trăirile aferente, încât nu văd ce motive ar mai fi de a n-o regăsi fie şi din când în când, pe scenă.
Dan Andrei poate fi oricând acel bărbat care trezeşte în sufletul feminin un vis tainic. Rămâne ca punerile în scenă care vor veni să-i valorifice această expresivitate. Dragostea pe care o ilustrează Robert Tudor, prezent în ambele distribuţii, este de alt gen, mai puţin ispititoare dar care pe termen lung câştigă prin constanţă, soliditate şi farmec. Îi descoperi privirea şi astfel promisiunea unui viitor liniştit.
Vlad Drăgulescu oscilează între îngerul negru şi cel decăzut. Cinic în a-şi justifica existenţa, ajunge ca prin experienţă să înţeleagă resortul sufletului, locul sentimentelor şi pare a se apropia de esenţa dragostei ca de un paradis pierdut.
Daniela Şerban şi Maria Călin sunt aproape la fel, femeia de planul doi care trebuie descoperită. Dacă Maria Călin e mai aproape de inocenţa primei tinereţi, Daniela Şerban este mai degrabă cea care-şi asumă rolul de soră, de tămăduitor de suflete. Amândouă îşi reţin efuziunile sentimentale dar au forţa simplităţii când îşi afirmă dragostea.
Sunt acestea toate chipuri ale dragostei într-o comedie tragică în care romantimsul este adus la zi.
Daniel Cergă şi Laurenţiu Nicu au parte de rolul cu o tipologie clasică, vagabondul-decăzut-filosof-rezoneneur-bufon, referinţă pentru toate atitudinile, cu libertate maximă în a se juca după pofta inimii. Daniel Cergă merge spre comicul tragic, un Buster Keaton cu ochi mari, pe când Laurenţiu Nicu este o furtună cu chef de joacă, de neoprit în cascadele sale.
N-ai fi zis că la început ai asistat la o piesă clasică de nu ai fi văzut şi celălat titlu din examenul de licenţă 2007. E vorba de "Mady-Baby.edu" de Geanina Cărbunariu, unde se simte cum romantismul e ocolit cu grijă. Cum tânăra autoare de succes decupează din viaţă mereu până acolo unde poate apărea dragostea.
Piesa este densă şi un adevărat tur de forţă, mai ales pentru Clara Vulpe care panoramează de la jocul sprinţar al fetiţei de nici paisprezece ani până la entuziasmul unui proiect de viitor care este totdeauna semnul că va naşte. Trecând într-un timp accelerat printr-o suită de încercări care-i contorsionează sufletul. Farmecul este indiscutabil al începutului, cu stolul de fete care irump în plină lumină, cu chicoteli şi mirări zgomotoase, sunete lungi şi şoapte urmate de râsete înfundate, toate câte-şi spun fetele şi câte poartă pecetea timpului acesta. Denisa Vlad este cu măiestrie o alta faţă de rolul Tofanei, ea trece acum cu talent la registrul juvenil. Clara Vulpe face un rol de zile mari, chipul ei inocent, zâmbetul creionat pe toată faţa de copil, ochii cu luminiţe neastâmpărate dar mai ales rostirea cuvintelor. Atâta savoare în simplul "naşpa" sau în "să mori tu?"... Şi câtă poezie pluteşte în sală când în clipele dramatice ale finalului se aude vocea ei inocentă rememorând dialogul de început.
"-E bună?
-E de vanilie."
Vlad Drăgulescu se pliază bine pe rolul cinicului, surpriza vine de la felul în care rolul ce-i revine lui Laurenţiu Nicu trece pe lângă latura romantică potrivită spre a echilibra balanta partiturilor. Autoarea s-a temut, a fugit ca în mai toate creaţiile contemporane, exact în clipa când dragostea ar fi putut să intre în scenă.
Un antract în paşi de dans la "Patima roşie" a fost ca un promo la un spectacol întreg de mişcare, spectacol ce ar trebui să fie prezentat, aşa cum şi cele jucate deja merită să fie aduse în faţa publicului larg. Cât încă mai sunt împreună, înainte de a zbura fiecare spre destinul său.
Remus Mărgineanu a fost de fiecare dată alături de ei, cu un sfat, cu un gest, iar la final ne-a vorbit cu încântare despre încă o promoţie cu care i-a plăcut să lucreze. În entuziasmul general al ieşirii la rampă, profesorul a îmbrăcat tricoul inscripţionat nu doar cu fotografia absolvenţilor ci şi cu mesajul: "Nu vă miraţi că sunt bun...uitaţi-vă cu cine lucrez!"
Tinereţea lui Remus Mărgineanu şi a Smaragdei Olteanu se hrăneşte cu entuziasmul fiecărei generaţii, iar tinerii aceştia poartă cu ei pe scenele pe care joacă vorbele celor care i-au construit ca actori.
Iata cateva dintre statuetele care populeaza Sibiul... Un proiect menit sa prezinte cateva personaje care simbolizeaza profesiuni sau categorii sociale reprezentative pentru Sibiu de-a lungul epocilor. Fiecare dintre cele zece statuete poarta numele de Herman, simbolic pentru vechea denumire a orasului, Hermanstadt.
te de Radu Mihail CALINESCU
